luni, 31 octombrie 2011

Pe plantatie

Azi am muncit din nou sclav pe plantatia statului, dupa testarea initiala a venit randul absentelor la numarat, ca parca daca eu numar absentele, copilul omului nu mai chiuleste, numar si absenete motivate si nemotivate, le totalizez pe disciplina, apoi sclipesc de multumita ce sunt ca stiu sa adun.
Azi am mai valsat putin numarand si notele de la testul initial, cate note si de care si deja mare sila de invatamant avem toti astia de la marele colegiu X din Pitesti, primul la invatatura, adica da, copiii sunt buni destepti si frumosi, mi-e drag de ei, dar mi-e sila de teste initiale, de numarat absente si note, de salariu, de sistem in general.

Sa trec la lucruri frumoase, Iulia vorbeste, repeta tot dupa noi, cand vrea ceva de mancare cere (peste, carne, gem, masline -cam astea-s preferatele), daca o intrebi ce i-a adus tati din Austria iti zice: bucu, cal-cal, bob(bursuc , cal, sponch bob), intelege tot, nu iese din preferintele vestimentare.
Eu sunt foarte multumita de mine, nu mai incap in blugii preferati, Sot e si el multumit de el ca are aparat nou si pozeaza toate cele si viseaza o lentila ...ieftina, firesc fara ea aparatul nu poate sa respire, deci i-am aprobat cererea cu lentila.

luni, 24 octombrie 2011

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Activitati

















Asa arata fotografiile de incepator ale lui Sot, pasiunea asta dezvoltata brusc e destul de costisitoare, eu credeam ca se opreste la un aparat, dar nu, aparatul cere o baterie de rezerva, apoi musai sa aiba si trepied, si nu stiu cate lentile, obiective si altele, iar eu am vrut aparat ca sa mi-l dea mie si sa-l tina el pe asta vechi, dar nu mi-a iesit, cum a simtit Sot miros de aparat nou nu l-a mai scapat din mana.

duminică, 9 octombrie 2011

Tort bun.

Aseara terminam un tort de ornat, intra Iulia in bucatarie si incepe sa tipe!
Ce ai mami? Imi arata tortul! Mamaaaaa, tot cos=Mama, arunca la cos tortul!
Nu mami, e de mancare, e bun, are piersici,Iulia, nu si nu, cos, cos intr-un tipat si lacrimi pana la cot.
Pitesc tortul , se linisteste fata.
Concluzie, sunt cea mai tare gospodina.

marți, 4 octombrie 2011

azi marti

Deschid ochii, intuneric afara, sau semi-intuneric, ii inchid, blocul huruie si se zguduie brusc, deschid iar ochii, ma uit la Iulia, ma uit la lustra, ii inchid la loc si ma gandesc la oboseala care o am in cap si ca imi pare pros, nu e cutremur, nu are cum, mie imi e frica de cutremure si in plus sunt prea obosita sa-mi mai fie frica.
Iulia se trezeste la 8, ii dau repede sa manance ca sa o scot afara si apoi sa o culc pentru ca aveam treaba de la 12.
Evident ca Iulia face ce vrea ea si anume sta treaza, deci plec la scoala, imi fac treaba, fuga repede acasa sa adorm copilul si apoi iar la scoala, apoi acasa, fa mancare , da-i copilului sa manance, si altele.
Per total o zi buna, si da fu cutremur si da imi purtai sacoul cel nou si pantalonii tot noi si ei.