Imi este uneori un dor de Austria, un dor din ala insurubat in suflet, dar insurubat atat de bine ca nu stiu cum sa-l scot. Adevarul este ca am iubit sa stau acolo, am iubit sa bantui si sa fac poze, si chiar asta faceam aproape in fiecare zi. Stiu atat de bine strazile acelea din centru, stiu arhitectura, stiu detalii din cladiri, inca mai simt mirosul magazinului ce vindea condimente pentru turta dulce, inca simt mirosul librariei preferate, inca simt mirosul ala de dimineata cand deschideam geamul, era un iz de....mare, asa-l asociam eu, si pana la urma asta-i tot ce conteaza, ce simt eu, cum percep eu realitatea:). Aveam un parc frumos langa noi, un parc prin care ma plimbam cu Iulia, mereu imi ziceam ca intr-o zi vom sta amandoua pe o banca de acolo si vom citi fiecare cartea noastra ...Stiu ca ar trebui sa apreciez si sa zambesc pentru ca am avut ocazia sa stau acolo, oricum zambesc mereu cand imi aduc aminte de Austria, de tot ce a fost acolo.
Si viata de aici este frumoasa, fac ce imi place, fac ce am visat mereu, plus ca ma simt mult mai inteleapta si mai detasata cu multe lucruri. Au uitat o perioada sa fac fotografii, dar anul acesta sper sa ma inscriu la un curs de fotografie. Intre timp caut iarna si dau de gheata...iarna asta "romaneasca" se lasa asteptata:
Copilul se bucura de orice moment, avem ce invata de la copii, doar trebuie sa deschidem ochii!
Si cum vietatile inaripate au si ele nevoie de hrana, fac si eu ce am vazut ca faceau austriecii, si din nou zambesc!
Creditul pentru cele doua poze cu pitigoi este al Omului.
Si o imagine de la Craciun:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu