Acum

Tare imi mai placea sa scriu aici, oare unde-i dorinta aceea de a scrie si a tot scrie, despre orice, oricand si de oriunde. Imi aduc aminte ca faceam poze doar cu gandul la blog, oriune mergeam eram cu gandul la blog, ce sa mai scriu, ce sa pozez, din ce unghi si musai sa fie o poza buna. Acum cand ma gandesc la trecutul meu cu blogul, doar zambesc! La un moment dat am ales sa traiesc pentru mine. Azi m-a apucat putin nostalgia, am deschis blogul si am dat peste o postare nefinalizata de anul trecut...:
"Azi in urma unei discutii m-am apucat sa recitesc ce scriam acum 8 ani pe blog, bun jurnal, sincera eu, aveam cam mult timp liber de aveam putere sa scriu despre orice, oricand. Acum prefer sa zac pe fotoliu cu o carte in brate, sa mai arunc un ochi la copilul ce se joaca pe covor si vorbeste non-stop, doar in roamna, s-a dus vorbitul in germana. Imi place de mine ca am invatat sa zambesc mai mult, sa ma bucur de ce am. Am invatat sa imi pretuiesc prietenele, sa iubesc momentele in care suntem doar noi fetele si povestim, doar povestim nu mai barfim, nu mai criticam(bine, ne criticam una pe alta, dar asta-i constructiv), nu mai suntem rautocioase in mod gratuit. Iubesc intelepciunea asta care vine cu varsta, si imi place ca am invatat sa ma iubesc asa cum sunt si pot sa-i accept pe ceilalti fara sa incerc sa-i schimb.
Varianta asta buna a mea i se datoreaza mult Iuliei. Este puternica, curajoasa si inteleapta, bine uneori si miorlaita, dar asta doar pentru ca asa ii pare ei ca este mai interesanta. Este curajoasa, nu are nicio treaba, bine nici Omul nu are nicio treaba cand nu rateaza partia neagra, iar copilul spune senin ca azi a schiat pe partia neagra. Curajul copilului pe mine ma uimeste, si-a scos singura pana acum toti cei 7 dinti cazatori, la mine era un cosmar cand trebuia sa-mi scoata dintele, la Iulia nu, este un gest firesc, il scoate, il spala si apoi il pune sub perna si o asteapta pe zana Maseluta" Si tot despre Iulia, este fan Harry Potter, citeste deja volumul sapte. Sunt curioasa ce va face cand va termina toata seria.

Dor

Imi este uneori un dor de Austria, un dor din ala insurubat in suflet, dar insurubat atat de bine ca nu stiu cum sa-l scot. Adevarul este ca am iubit sa stau acolo, am iubit sa bantui si sa fac poze, si chiar asta faceam aproape in fiecare zi. Stiu atat de bine strazile acelea din centru, stiu arhitectura, stiu detalii din cladiri, inca mai simt mirosul magazinului ce vindea condimente pentru turta dulce, inca simt mirosul librariei preferate, inca simt mirosul ala de dimineata cand deschideam geamul, era un iz de....mare, asa-l asociam eu, si pana la urma asta-i tot ce conteaza, ce simt eu, cum percep eu realitatea:). Aveam un parc frumos langa noi, un parc prin care ma plimbam cu Iulia, mereu imi ziceam ca intr-o zi vom sta amandoua pe o banca de acolo si vom citi fiecare cartea noastra ...Stiu ca ar trebui sa apreciez si sa zambesc pentru ca am avut ocazia sa stau acolo, oricum zambesc mereu cand imi aduc aminte de Austria, de tot ce a fost acolo.
Si viata de aici este frumoasa, fac ce imi place, fac ce am visat mereu, plus ca ma simt mult mai inteleapta si mai detasata cu multe lucruri. Au uitat o perioada sa fac fotografii, dar anul acesta sper sa ma inscriu la un curs de fotografie. Intre timp caut iarna si dau de gheata...iarna asta "romaneasca" se lasa asteptata:

Copilul se bucura de orice moment, avem ce invata de la copii, doar trebuie sa deschidem ochii!

Si cum vietatile inaripate au si ele nevoie de hrana, fac si eu ce am vazut ca faceau austriecii, si din nou zambesc!

Creditul pentru cele doua poze cu pitigoi este al Omului.
Si o imagine de la Craciun:

Ce mai citeste copilul

Timp am, dar nu si inspiratie, pur si simplu mintea mea este ocupata cu multe. Tot fiind un jurnal online am intrat sa 'spun' ca Iulia a citit primul volum din Harry Potter. Invoiala a fost urmatoarea citeste cartea, ne uitam la film, prin urmare de o luna si ceva vorbim doar de Harry Potter. In ultima zi a anului trecut, Iulia mai avea 97 de pagini de citit din primul volum, s-a trezi a luat cartea in brate, nu mancat, nu ne-a prea bagat in seama pana nu si-a terminat cartea. De Revelion am vazut primul film, acum citeste a doua carte si chiar in acest moment il bate la cap pe Om sa ii faca o usa secreta dintr-un dulap demontat, pentru ca are nevoie musai de o camera secreta in pod.

Pe un vârf

Uneori Iulia plimbă după ea câte o jucarie, cine sunt eu să o împiedic, mai ales că și-o cară singură. In weekend ne-am plimbat cu dragonul la Bâlea Lac, de acolo la lacul Capra și apoi pe Vanatoarea lui Buteanu. Nu-i un traseu chiar usor pentru un copil de aproape 8 ani așa că l-am făcut cam în 8 ore, poate opt ore si ceva, dar dragonul tare s-a bucurat cand a ajuns pe Vânatoarea lui Buteanu.

Bucurie mare pe stăpana drgonului că a ajuns pe vârf. Chiar dacă pe ultima bucata a treseului dragonul a fost mutat în rucsac și copilul asigurat pe motiv de mamă disperată.

O bucată de drum, cea dintre Lacul Capra și Vânătoarea lui Buteanu arată așa, nu imi plăcea să mă uit în urmă, ma lua capul la gândul că trebuie să ne întoarcem tot pe acolo, dar din fericire am fentat intoarcerea, am mers pe Văiuga. Asta nu înseamnă că nu am cazut pentru că eram gură cască, dar asta-i o alta poveste care s-a sfârșit doar cu o vânataie.


Am avut parte si de un nor drăguț, nu stiu cum se numește:)

Muntele Olimp

A fost total neprogramat, dar pe principiul HAI(la Om în masină mereu gasești câte o pereche de bocanci+altele, pentru fiecare membru al familiei)...am mers 16 km in total( dus -întors), nu am ajuns nici la primul refugiu, însă anul viitor sigur ajungem. Am plecat la pas din Prionia, pana aici mergea drumul pe care l-am urmat din Litochoro. În Prionia e un restaurant dragut, o parte din el arata asa:

După cota 1600 copilul părea ca a înghițit o pisică, așa de tare miorlaia, a mai mers usor, usor pana pe la 1700 m, unde a depus armele și ne-am întors...victotioși.